Gigi Becali a primit o propunere surprinzătoare din partea lui Mihai Stoica, oficialul de la FCSB anunțând pe cine vede în poziția de director sportiv.
Președintele Federației Române de Fotbal Răzvan Burleanu a anunțat că echipele din România vor fi obligate să introducă în organigramă acest post, astfel că oficialii cluburilor deja au început să își creeze listele.
Președintele Consiliului de Administrație de la FCSB Mihai Stoica i-a transmis lui Gigi Becali cine ar fi cel mai potrivit să devină director sportiv la echipă.
Mihai Stoica este de părere că Gigi Becali ar trebui să îl instaleze pe Vlad Chiricheș în poziția de director sportiv al echipei.
Cluburile din Superliga vor fi obligate să aibă o persoană angajată pe această poziție, potrivit anunțului făcut de Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.
„Am pe cineva în minte, să fie director sportiv și să și joace în același timp. Sper să joace cât mai mult timp de acum înainte, dar când se decide să nu mai fie jucător, l-aș dori lângă mine. E vorba de Vlad Chiricheș.
E singurul jucător alături de care am lucrat și nu mi-e rușine să zic că am de învățat. El a colaborat, printre alții, cu Ancelotti, Sarri și De Zerbi. Dacă nici de la el nu avem de învăța…
Ar fi cureaua de transmisie către fotbalul mare. L-aș vedea director sportiv dacă va vrea să îmbrățișeze cariera”, a declarat Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.
FCSB l-a pierdut pe Vlad Chiricheș în meciul cu UTA, de la finalul lunii august, iar fundașul central va mai putea juca abia în 2024.
„Marți, a fost în Finlanda cu doctorul nostru. Problema pe care o are a fost rezolvată la unii jucători celebri de către un profesor din Finlanda. Nu e ce ne doream, sperăm să fie finalul problemei, să se refacă. E foarte important și consultul clinic. Se va ajunge la intervenție cel mai probabil. Va mai sta 3-4 luni.
Nu ia în calcul să se retragă. A mai avut rupturi musculare, a avut tot felul de accidentări. Ideea e că vom aștepta mai mult decât ne-am fi dorit.
Chiricheș renunță la bani în perioada asta cât lipsește, rar găsești jucători ca el. El vrea să mai joace, nu să se retragă. E o mare lovitură în lupta la titlu, eu îl vedeam mereu în echipa de start”, a declarat Mihai Stoica, la jumătatea lunii noiembrie, potrivit sursei citate mai sus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER